Tottenham vs Fulham: Rezistă „cabanierii” pe „Tottenham Hotspur Stadium”?!
216

Miercuri, 13 ianuarie, Tottenham primește vizita lui Fulham într-un derby al capitalei. Partida face parte din cadrul etapei a 16-a și va începe la orele 22:15.

Avancronică înteresantă? încurajează-ne cu un like

TOTTENHAM

Derby-ul cu Fulham trebuia jucat acum 13 zile, însă a fost amânat din cauza unei explozii de coronavirus. Astfel, formația lui Mourinho s-a odihnit un pic, ca să revină în forță cu Leeds United, scor 3-0. Au mai urmat două meciuri de cupă, cu echipe mici, gen Brentford și Marine, unde tehnicianul portughez și-a scos la vitrină rezervele, care și-au făcut treaba de nota 10. Se crează impresia că echipa a avut nevoie de această pauză, Acum Spurs întâlnește rivala din orașul său în condiții mult mai bune, locul 4 în clasament și cele 3 victorii consecutive îi aduc un moral ridicat. Trei puncte obținute cu Fulham  nu ar ridica-o pe Tottenham mai sus în clasament, însă ar apropia-o de Leicester, care joaca în timpul apropiat cu Southampton. Deci, dintr-o lovitură londonezii se pot apropia de „vulpi” și în același timp să se detașeze un pic de „sfinți”, care vorbind figurativ „le suflă-n ceafă”.  Așadar, pe lângă orgoliile de derby, cu jucătorii lui Tottenham ar conduce și motivația alimentată de calculele matematice. 

Tottenham e a doua echipă cu cea mai bună apărare din campionat (15 goluri primite). Mai bune cifre are doar Manchester City (13).

Altă veste bună pentru Tottenham e că a început a marca Harry Kane. Acesta nu mai marcase de 3 etape în cmpionat, iar golul împotriva celor de la Leeds United îi adaugă un dram de încredere personală, dar și echipei per ansamblu, care avea până mai ieri probleme la finalizare. Kane e un adevărat erou al derby-urilor londoneze. Acesta a marcat 35 goluri rivalilor săi. Mai multe goluri în derby-urile londoneze are doar Thierry Henry (43). „Kane marchează oricând” e cotat cu 1.45 la bet365.

Judecând după statistica meciurilor directe, Fulham pentru Tottenham e cea mai comodă adversară în derby-urile londoneze, iar analizând poziția oaspeților în clasament, devine clar că aceștia, cel puțin teoretic, ar fi o pradă ușoară. Anume din acest motiv cota pe victoria echipei gazdă ajunsese la 1.35, iar acum se află într-o ușoară creștere.

Jose Mourinho iarăși nu va putea conta pe Giovani Lo Celso la mijloc, iar Pierre-Emile Hojberg este incert.

Tottenham (4-2-3-1): Lloris; Aurier, Alderweireld, Dier, Reguilon; Hojbjerg; Winks; Ndombele; Bergwijn, Son; Kane 

FULHAM

După revenirea în Premier League, Fulham cu greu se adaptează eșalonului superior, „cabanierii” având ca scop să termine campionatul cât mai sus posibil de linia roșie a clasamentului. La moment Fulham e pe locul 18 și aceasta va încerca să scoată ceva puncte din Tottenham, care e instabilă, întrucât urmează partide și mai dificile. (Cu Chelsea și Manchester United)
„Albii” au 4 remize consecutive, dintre care una e cu actuala campioana a Angliei – Liverpool FC, scor 1-1. 
E o problemă cu golurile înscrise la Fulham, așa încât „cabanierii” au de 2 ori și ceva mai puține goluri marcate decât Tottenham, iar dacă comparăm cu lidera clasamentului Liverpool – atunci această cifră e depășită aproape de 3 ori. Iată de ce Fulham e mai mult o echipă de under 2.5, decât una spectaculoasă. Aleksandar Mitrovic e într-o formă foarte slabă (doar 2 goluri în 13 apariții), iar Kamara Aboubakar, probabil nu impresionează nici la antrenamente, întrucât tot mai des e lăsat pe bancă.
Deoarece atacul e cam amorțit, iar în primele 3 etape echipa a incasat tocmai 10 goluri, tehnicianul Scott Parker a început să joace defensiv. Totuși remizele aduc măcar un punct, decât nimic și doar rușine. 

Fulham e a doua echipă după cele mai multe cartonașe în Premier League în acest sezon – 31, adică o medie de 2.06 cartonașe per meci. Pontul „Fulham peste 1.5 cartonașe în meci” e cotat cu 1.66 la bet 365.

Scott Parker nu are absențe în lot. 

Fulham (4-2-3-1): Areola; Aina, Andersen, Adarabioyo; Cordova-Reid, Lemina, Anguissa, Loftus-Cheek, Robinson; Lookman, Mitrovic   

Coeficienți

Case de pariuri 1 X 2
1.40 4.75 7.50
1.44 4.60 8.10

Avancronică înteresantă? încurajează-ne cu un like

Pronostic

Tottenham a învins în 12 din ultimele 15 întâlniri directe cu Fulham în toate competițiile. În 10 din ele au jucat spectaculos, cu minim 3 goluri înscrise. În 7 din ele au marcat ambele echipe. 

Fulham a pierdut toate 3 derby-uri londoneze în acest sezon în campionat (0-3 cu Arsenal, 1-2 cu Crystal Palace și 1-0 cu West Ham) și probabil îl va pierde și pe al patrulea. Formația lui Scott Parker nu are suficiente resurse de a lupta de la egal la egal cu rivala sa, de accea antrenorul cel mai probabil va alege iarăși să se apere. Acesta va trebui să depună foarte mult efort de a rezista atacurilor lui Tottenham și să-i marcheze lui Spurs va fi foarte dificil. Totodată, nu trebuie să uităm că echipa gazdă nu excelează deloc în ceea ce privește atacurile poziționale, motiv pentru care, se pare că, vom avea un joc mai echilibrat și relativ închis. 

Pariaza acum

Pronostic1: 1x & sub 3.5 goluri în meci, cota 1.61
Pronostic2:  Victorie Tottenham fără gol primit, cota 2.60 
Agentia: Bet 635 cote bune

Va cîștiga acest pariu?

Da 66.67%
2
Nu 33.33%
1

Comentarii