Barcelona - Bilbao: catalanii caută revanșa pentru înfrângerea din Supercupă!


Barcelona - Bilbao: catalanii caută revanșa pentru înfrângerea din Supercupă!
624

Barcelona - Bilbao: catalanii caută revanșa pentru înfrângerea din Supercupă!

FC Barcelona și Athletic Bilbao se reîntâlnesc la două săptămâni de la duelul din finala Supercupei, când bascii s-au impus în prelungiri, scor 3-2, câștigând primul trofeu al clubului din 2015 încoace. Este al treilea meci din această lună dintre cele două formații, acestea întâlnindu-se și în campionat, în tur, la Bilbao, unde formația blaugrana s-a impus tot cu 3-2.

BASCII AU PRINS ARIPI DUPĂ CÂȘTIGAREA SUPERCUPEI

Cucerirea acelui trofeu a avut efect benefic asupra bascilor, care au acum cinci victorii consecutive în „oficiale”. Pe lângă succesul din Supercupă, s-au calificat și în „sferturile” Cupei Regelui și și-au revenit și în campionat, unde au două victorii în ultimele trei meciuri, iar în cel mai recent au spulberat-o pe Getafe: 5-1.

Înaintea acestei partide, Bilbao e pe locul 9, cu 24 de puncte, treisprezece sub adversara sa de duminică, Barcelona, care n-a acuzat șocul înfrângerii din Supercupă, ci a câștigat următoarele trei partide, două de Cupă și una de campionat. La fel ca bascii, catalanii s-au calificat la mijlocul săptămânii în sferturile de finală ale Cupei Spaniei.

În campionat, formația lui Koeman n-a pierdut de nouă meciuri și, înaintea acestei etape cu numărul 21, se afla pe locul 3, cu 37 de puncte, la zece lungimi de liderul Atletico și la trei în spatele rivalei Real Madrid. 

BASCII, AVANTAJ ÎN FAȚA BARCELONEI ÎN ULTIMELE ȘAPTE ”DIRECTE”

Așa cum am amintit, în ultimele două confruntări, ambele disputate în 2021, fiecare dintre cele două echipe a câștigat câte un meci direct, cu același scor: 3-2. În ultimele șapte dueluri directe, însă, bascii au avantaj în fața catalanilor, lucru cu care puține alte echipe se pot lăuda: trei victorii, față de doar două ale Barcelonei, și două rezultate de egalitate.

De altfel, Athletic a fost mereu o rivală puternică pentru Barcelona. Chiar și la ultima vizită pe Camp Nou, în returul sezonului precedent, Bilbao a pierdut la limită, 0-1. 

În afara ultimelor două dueluri directe, cele două echipe nu oferă prea multe goluri atunci când se întâlnesc. Doar două - cele amintite - din ultimele nouă confruntări au avut peste 2,5 goluri marcate. 

PROBLEMELE SE ȚIN SCAI DE BARCELONA

Dacă din punct de vedere sportiv, lucrurile au revenit cât de cât la normal în sânul echipei catalane, problemele extrasportive continuă să tulbure apele pe Camp Nou. În această săptămână au fost publicate datoriile oficiale ale clubului catalan și lucurile sunt îngrijorătoare. Cu datorii urgente de 730 de milioane de euro, clubul blaugrana este într-o situație extrem de delicată din punct de vedere economic. 

Așa se face că, în vară, Barcelona nu va putea face decât transferuri de jucători liberi de contract sau împrumuturi. Viitorul se arată - cel puțin pe termen scurt - sumbru pentru echipa antrenată acum de Ronald Koeman.

Problemele financiare se adaugă la cele preexistente, cu incertitudinea cu privire la Messi, jocul neconvingător sub Koeman, îmbătrânirea lotului și alegerile pentru președinția clubului, care sunt după colț. 

ABSENȚE IMPORTANTE LA CATALANI

Până una-alta, însă, aspectul sportiv este cel care contează și, din acest punct de vedere, catalanii par să stea destul de bine. 

Koeman nu se poate baza la acest meci pe Dest, Pique, Ansu Fati, Sergi Roberto și Coutinho, plus Busquets, suspendat. Dincolo, bascii nu-i au la dispoziție pe Peru Nolaskoain, Inigo Martinez, Inigo Vicente și Balenziaga. 

ECHIPELE PROBABILE:

Barcelona: ter Stegen - Mingueza, Araujo, Lenglet, Jordi Alba - Pjanic, Pedri, De Jong - Messi, Griezmann, Dembele

Bilbao: Unai Simon - Capa, Yeray, Nunez, Yuri - De Marcos, Vencedor, Dani Garcia, Muniain - Williams, Raul Garcia